Categorie: Părerile lui Lorelai

Faptul că lumea este plină de ciudățenii nu cred că mai trebuie dezbătut.

În fiecare zi au loc întâmplări care ne fac să ne mirăm de acțiunile pe care oamenii le pot pune pe lista lucrurilor care intră în istorie pe veci. 

M-am gândit că ar fi drăguț să alcătuiesc o mini serie de articole cu fapte istorice contemporane. Mie mi se par fascinante din simplul fapt că peste ani cineva ne va analiza prin prisma lor.

Primul fapt istoric măreț este fotografia de 1 milion de EURO a unui cartof. Da, ați citit bine. O fotografie cu un cartof s-a vândut pentru 1 milion de EURO, plasând-o în TOP 20 cele mai scumpe fotografii din toate timpurile.

Fotografia îi aparține lui Kevin Abosch și a vândut fotografia în 2015 unui om de afaceri care și-a dorit tabloul pentru colecția sa personală.

Kevin Abosch este fotograf de artă fină și al oamenilor de afaceri de renume din Silicon Valley. Tarifele practicate de acesta pentru o ședință foto pornesc de la 150.000 de dolari.

Potato este cea mai scumpă fotografie vândută de fotograf. 

  Articolul inițial îl găsiți aici.

Mereu conectați, dar totuși deconectați – mi se pare expresia ideală pentru vremurile în care trăim.

De ceva vreme folosesc autobuzul local pentru a ajunge la job și îmi este inevitabil să nu observ oamenii.

Încerc să mă deconectez de la tot ce înseamnă tehnologie  măcar câteva ore pe zi.

În fiecare dimineața încerc să privesc pe geam și nu în ecran. Acest lucru îmi oferă posiblitatea de a observa lucrurile din jurul meu și să rămân conectată la realitate.

O dată cu  scosul nasului din ecran, am devenit mai conectată la realitate. Am început să observ cât de deconectați suntem și cât de mult stăm cu ochii în telefon.

Am impresia că am uitat să trăim frumos și să ne bucurăm de lucrurile din jurul nostru. Am impresia că viața din telefonul nostru a devenit mai atractivă decât realitatea. Parcă nu mai avem idee cum să înfruntăm problemele și cum să zâmbim chiar și atunci când pică cerul.

Mă uit la fețele oamenilor care așteaptă în trafic și parcă sunt lipsiți de viață. Se citește în ochii lor tristețea, grijile și frământările zilnice. Am impresia că ne lăsăm conduși de un val pe care l-am scăpat de sub control de multă vreme.

Ne trăim viața în social media pentru că acolo putem fi cum vrem noi. Putem fi bucuroși chiar dacă în realitate suntem pe marginea prăpastiei. Putem să avem o voce chiar dacă suntem anti-sociali în realitate.

În mediul online poți să te comporți cum vrei fără să îți pese că este doar o mască.

Mi-aș dori să faceți un exercițiu.

Încercați să puneți telefonul, tableta, laptopul sau orice alt gadged la o parte pentru câteva minute în fiecare zi. Stați pe o bancă și admirați parcul, oamenii, copiii și cățeii. Observați frunzele superbe de toamnă și inspirați adânc. Lăsați vântul să vă mângâie fața și amintiți-vă de lucrurile care vă fac fericiți.

Uite un subiect la care nu te gândești prea des, siguranța în mașină. Unele lucruri ni se par banele și normale și alegem să nu vorbim despre ele.

Astăzi m-am gândit să împărtășesc cu voi părerea mea despre siguranța în mașină. 

Acest subiect mi se pare că este abordat superficial și că nu are un loc suficient de important în educația noastră, a adulților, și nici în a copiilor noștri.

Școala de șoferi te învață cum să conduci, nu cum să îți protejezi pasagerii.

Prima lecție la școala de șoferi este despre cum să îți pregătești mașina pentru drum. Cumva în treacăt îți menționează de centura pentru tine și pasageri. 

Mi-ar placea să aud un instructor auto spunând cum să protejezi copilul în mașină și să îți motiveze rolul unui scaun auto pentru copii și a centurii de siguranță pentru adulți.

De cele mai multe ori văd mașini în care sunt transportați copii fără un scaun auto corespunzător vârstei lor și adulți fără centură.

O să mă întrebați de ce cred că este nevoie de aceste două lucruri. Lucrurile sunt simple. Un copil care este liber în mașină este în pericol de moarte la fiecare plimbare. Nu exagerez dacă la asta vă gândiți.

În cazul unui accident de mașină, un copil sau adult neasigurat va fi proiectat în mașină sau în afara mașinii prin geam. Un copil asigurat într-un scaun auto corespunzător va suferi leziuni vindecabile și va supraviețui. La fel și un adult.

Cazurile în care un copil își pierde viața din cauză că nu s-a folosit un scaun auto corespunzător nu sunt suficient de mediatizate. La fel și cu opusul acestei situații. 

Avem nevoie să fim conștienți la ce pericole pe expunem când luăm anumite decizii. 

Scaunul auto poate salva viața copilului tău.

Mie mi-a rămas întipărit în minte un accident de acum câțiva ani în care un bebeluș și-a pierdut viața. Familia venea în țară în vacanță din Spania. 

Toată călătoria bebelușul a stat în scaunul lui asigurat cu centurile de siguranță. La intrarea în țară au făcut o pauză și au lăsat bebelușul în scaun fără centuri. Mai aveau vreo 50-60 de kilometri până la destinație când o altă mașină a intrat în ei. Părinții au supraviețuit datorită centurilor de siguranță și au scăpat cu leziuni ușoare. Bebelușul a fost proiectat prin parbriz, murind pe loc. 

Cazuri sunt multe iar accidentele sunt dese. 

Centura de siguranță trebuie să fie o regulă obligatori înainte de a pleca la drum. Viața ta depinde de o alegere simplă. Viața unui copil depinde de o investiție de minim 400-500 de lei cât costă un scaun auto decent.

În fiecare zi luăm decizii. Ceea ce suntem astăzi este rezultatul deciziilor de ieri.

De câteva zile mă stresează o întrebare veche. Cum îți faci prieteni noi când ești adult?

Când ești copil este ușor să îți faci prieteni noi. Mergi în parc sau la școală și legi prietenii cu alți copii de vârsta ta cu o întrebare simplă ”Vrei să ne jucăm împreună?”. Dar ce faci când ești adult? Nu mai poți merge la alți oameni și să îi întrebi dacă nu vor să se joace cu tine, nu?

Copii sunt minunați din punct de vedere al socializării și își fac ușor prieteni pentru că nu au frică și nici prejudecăți. Nu le este teamă de refuz și nici nu se gândesc la cum sunt îmbrăcați alții sau cum stau cu finanțele.

Noi, adulții, ne uităm prima dată la un om și îl analizăm prin prisma aspectului. Ne facem o imagine despre cum arată viața lui analizând cum se îmbracă. 

Ne este greu să mergem la o altă persoană și să spunem ”Bună! Eu sunt… și mi-ar îmi place să cunosc oameni noi”. Nu facem asta pentru că o să trecem drept niște ciudați care abordează lumea aiurea pe stradă.

Mergem la sală cu alți oameni și de cele mai multe ori ne este rușine să vorbim unii cu alți. Colegii de birou rămân de cele mai multe ori doar atât, colegi. 

Voi cum vă faceți prieteni noi? Care este rețeta succesului pe care o dețineți ca să vă faceți prieteni noi?