Cu toată viteza înainte

Se aud păsările ciripind de zor în această dimineață în timp ce soarele zâmbește blând pe cerul albastru.

Deschid geamul camerei și un aer proaspăt mă invăluie. Este o dimineață minunată, așa cum este de câțiva ani încoace.

Mă pregătesc pentru o aventură de weekend alături de prieteni în timp ce ascult știrile de dimineață pe fundal. Este pentru prima dată când veștile bune se aud pe toate canalele de știri, nivelul de poluare se reduce pe zi ce trece iar ecologiștii sunt fericiți să vadă natura înviind.

Toata planeta înflorește de când s-a adoptat legea e-Mobility și s-au interzis automobilele pe benzină sau motorină.

Eu mă simt cea mai bucuroasă de când mașinile electrice au pus stăpânire pe întreaga lume. Am scapat de o parte din alergii și pot respira pe stradă. Parcă nu îmi vine să cred că nu mai simt acel miros sufocant de noxe atunci când ies să mă plimb cu bicicleta prin oraș.

Dar să revenim la dimineața mea perfectă.

În timp ce mă învârt prin casă, o știre îmi atrage atenția. Este despre vânzări auto iar o firmă renumită deține recordul la cele mai multe SUV-uri electrice vândute. Mă opresc în fața televizorului și ascult cu atenție. Managerul de PR al Mercedez-Benz vorbește despre Mercedez-Benz EQ și invită curioșii la un test drive ca să testeze cel mai nou SUV electric. Pe asta clar nu am cum să o ratez.

Toate știrile astea despre e-Mobility îmi trezesc amintiri din vremea copilăriei.

Îmi amintesc de Dacia verde a lui tata și cât de bucuroasă eram când plecam cu mașina. Asta până ajungeam la benzinărie și mă lovea mirosul înțepător de benzină.

Mergea duminca la plimbare în familie și mi se păreas fascinant că putea merge cu 70 km/oră.

Când am crescut și am ajuns la liceu, profesorul de fizică a început să ne vorbească de mașini hybrid și m-am gândit: „Ce bine ar fi dacă aș putea modifica și Dacia lu tata că să scap de mirosul de benzină.”. Mi-a luat o vreme bună să înțeleg cât de mult rău facem planetei prin acțiunile noastre.

Am învâțat cu tristețe despre războiele purtate pentru resurse naturale, printre care și petrol. Am văzut numere uriașe scrise pe tabla clasei de către profesorul de istorie că să conștientizăm amploarea acestor războaie. Am învâțat să îmi pese de planetă și să mă bucur de minunațiile pe care le are de oferit.

Am constatat cu tristețe că nu mai pot să mă bucur de ploaie așa cum o făceam când eram copil pentru că acum ploaia este murdară. Am căutat stelele pe cer dar norii de praf le acoperă iar iluminatul public din oraș le face și mai greu de observat.

Nopțile au devenit mai liniștite de când a apărut e-Mobility. Mașinile electrice nu fac zgomot și tot ce se mai aude este cântecul greierilor. Nu îmi vine să cred că sunt în mijlocul orașului și pot auzi greierii noaptea.

Uneori am impresia că sunt un personaj din desenele The Jetsons. Le știți? Au apărut prin anii 1960 și erau despre o familie care trăia într-un viitor imaginar cu mașini zburătoare, holograme, roboți casnici și extratereștrii.

Mașinile noatre încă nu zboară dar sunt electrice sau hybrid. Roboți aveam atât casnici cât și industriali iar hologramele încep să devină un trend în rândul producătorilor de telefoane.

Anii trec atât de repede iar lucrurile evoluează cu viteza luminii iar eu mă gandesc cum le voi povesti nepoților despre Dacia lu tata iar ei o sa îmi spună că sunt din Epoca de Piatră. Exact cum le spuneam și eu bunicilor mei când îmi povesteau cum au băut pentru prima dată Cola când aveau 30 de ani.

Îmi place acest prezent. Prezentul electric și curat. Prezentul cu o planetă mai curată și pregătită pentru o nouă generație. Dar până atunci o să intru repede pe site-ul celor de la Mercedez să văd cum pot să beneficiez de un test drive pentru că aș avea nevoie de un SUV în călătoriile mele la munte.

Vouă cum vi se pare acest prezent electric? Eu nu aș fi crezut că voi ajunge să merg cu trotineta electrică la birou și nici că voi avea o mașină care nu mai are nevoie de benzină.

Îmi place noul prezent iar până mă întorc de la test drive, mă duc să îmi scot mașina din priză și să încep plimbarea de weekend.

Disclaimer: Acest articol participă la Spring SuperBlog 2019.

Prima vacanta, prima iubire

Soarele rasare timid iar lumina patrunde pe geamul micut al trenului. Ma trezesc incet si simt cum pulsul incepe sa creasca pentru ca incep sa constientizez ca sunt tot mai aproape de tine.

Mai aproape de marea intalnire. Cat am asteptat acest moment.

Ma ridic incet din pat si incerc sa nu dau cu capul de tavanul vagonului. Am tras batul scurt si am fost pedepsita sa dorm in patul de la etaj in vagonul cuseta.

Am iesit pe hol si am privit pe geam incercand sa identific cand de aproape sunt de tine. Mai dureaza vreo 2 ore si calatoria cu trenul se sfarseste. Eu voi pasi in gara si voi fugi spre tine, cu bagaje cu tot.

Voi simti pentru prima data briza si nisipul fierbite. Sunt atat de incantata incat am impresia ca timpul s-a oprit in loc.

Ma simt ca un copil care traieste intens fiecare minut care il duce cu un pas mai aproape indeplinirea dorintei sale.

Rotile trenului se opresc iar sunetul care anunta sosirea in gara ma face sa sar pe bagaje si sa ma indrept spre usa. Am ajuns in gara la Eforie Sud. In sfarsit cele 12 ore de calatorit cu trenul s-au scurs iar eu sunt atat de aproape de tine.

M-am dat jos din tren si aproape am uitat ca sunt cu gasca mea de prieteni. Am ramas hipnotizata pe peron si putea sa jur ca aud cum ma strigi. M-au trezit la realitate si m-au luat cu ei catre hotel. Am lasat bagajele la receptie si am plecat catre tine.

In sfarsit simt nisipul fierbinte si te vad. Esti atat de albastra iar valurile sunt minunate. Alerg pana la tine si simt cu ma atingi. Simt racoarea ta peste picioarele mele incalzite de nisip. Un fior ma cuprinde si sufletul imi este inundat de bucurie.

Ma uit in jur si nu te vad decat pe tine. Doamne ce sentiment minunat!

Este prima vacanta la mare si am de gand sa profit din plin de tot ce are de oferit marea. Am dreptul la vacanta dupa o sesiune grea de examene care m-a obosit si de care am trecut doar cu gandul la ea.

Zilele s-au scurs repede. Am admirat rasaritul, am cules scoici si am construit un castel din nisip. M-am bucurat din plin de tot ce ai avut de oferit.

Va invit la mare. Aveti dreptul la vacanta iar Christian Tour sustine dreptul la vacanta.

Eu am inceput sa ma gandesc la vacanta de anul acest si m-am decis sa plec in vacanta cu Christian Tour tot la mare dar poate intr-o destinatie exotica pentru ca ofertele lor sunt tentante rau.

Voi unde plecati in vacanta? Vreau idei.

Disclaimer: Acest articol participa la Spring SuperBlog 2019

Vine, vine primavara…

Cum iti dai seama ca se aproprie primavara? Simplu, incepe noua editia SuperBlog.

De cand m-am mutat in casa noua m-a cam parasit inspiratia si nici timp nu am prea gasit pentru a asterne putinele ganduri in coltisorul meu de internet.

Zilele astea am vazut anuntul cu noua editie Super Blog si am zis: ‘Asta este! O noua provocare care sa imi dezamorteasca neuronul creativ si sa ma trezeasca la viata.’

Cu aceasta ocazie va anunt ca voi participa la Super Blog si ma voi stradui sa dau toata creativitatea pe care o detin pentru a raspunde provocarilor lansate de sponsori si a intra in lupta alaturi de cei mai talentati bloggeri din Romania.

Generația cu cheia la gât

De câteva zile mă stresează o idee pe care trebuie să o împărtășesc cu voi.

Generația cu cheia la gât a devenit generația cu cartela la gât. Iar aceasta generație este cea care refuză să aibe copii cu cheia la gât. Ironic, nu?

Gândul la copilăria mea și la perioada în care am fost cu cheia la gât ma face să devin nostalgică dar în același timp să realizez că eram un copil mult mai fericit și mai liber decât sunt copii în ziua de azi.

Am fost copilul cu cheia la gât care a putut să își lase imaginația să zboare ca să înlocuiască jucăriile lipsă iar jocul să fie complet.

Astăzi sunt un adult cu cartela la gât care se identifică cu un colectiv cu aceleași amintiri din copilărie. Astăzi mă pot folosi de imaginația din copilărie ca să rezolv problemele zilnice.

Sunt nostalgică pentru că mi-am anticipat viitorul atunci când îmi doream să am un laptop (pe care îl construim din cutia bomboanelor de ciocolata pe care le primea mama) și să lucrez la birou (improvizat dintr-o măsuță pliabilă de plajă și un scăunel găsit prin casă).

Voi cum stați cu amintirile din copilărie? Cu cheia la gât sau doar cu cartela?