Filmul prost din taxi

Zilele de vineri nu sunt foarte prietenoase cu mine și rar scap de peripeții.

Vinerea trecută am avut parte de o experiență minunată în taxi. Cum am ajuns în taxi în mijlocul zilei?

Stați să vă povestesc.

Am dat o mică fugă în pauza de masă la cumpărături. Am zis să fiu eficientă.

Am facut rapid cumpărăturile pentru că am mers cu listuța după mine ca o femeie economă și eficientă. Am pus rapid în coș tot ce avem pe listă pentru că știu unde sunt poziționate produsele pe rafturi. Repede la casa de marcat și rapid în parcare la mașină.

Da, la mașină am zis! A mea mașină, nu taxi.

Ca o zână minunată și fericită, am pus cumpărăturile în mașină în timp ce țineam frumos și de cheia mașinii. Produs cu produs ca să le așez în plasa din portbagaj.

Cum făceam eu acest lucru cu gândul la mâncarea pe care mai trebuia să o cumpăr, apare un mister într-un SUV și mi se adresează respectos. Era curios dacă mă poate aștepta.

Nu ca să mă ducă în lume într-o călătorie de vis, ci ca să parcheze în locul meu evident.

I-am răspuns frumos, tot ca o zână, că nu plec doar urma să iau de mâncare din acelasi complex comercial după ce terminam de pus produsele în plasă.

Tot ca o zână cu zâmbetul pe buze, am pus ultimul produs împreuna cu cheile de la mașină în portbagaj și am închis portbagajul ușor dar hotărât.

Acel click al portbagajului a aprins un bec în capul meu de zână. CHEILE MAȘINII!!!!!

Le-am închis în portbagaj și mașina era blocată din telecomandă. Așa-i cu mașinile moderne la care poți deschide portbagajul fără să deblochezi mașina. Șmecherie, nu?

Fără chei și cu o mașină blocată, am luat un taxi până acasă, în celălalt capat al orașului de unde mă aflam, să iau cheia de rezervă. Norocul meu că de această dată cheile de la casă nu le-am lăsat în mașină.

Primul taxi venit în stație a fost al meu. Ce noroc, nu? Nu chiar.

Aici a început distracția.

Taximetristul, un pensionar drăguț la prima vedere, își cere scuze ca trebuie să îți sune fiica înainte să plecăm ca să anunțe că nepotul a ajuns acasă în siguranță. Mi-am zis în gând „ce drăguț”.

Și de aici începe distracția. Taximetristul începe să îi povestească fiicei cum era să îl lovească un nebun cu mașina în timp ce el era cu nepotul în mașină la semafor.

Ce credeți că s-a întâmplat când mama a auzit că puiul ei a fost în pericol de a fi accidentat în mașina bunicului? Exact, s-a lăsat cu o conversație de 2 minute între cei doi plină de explicații legate de incident.

Într-un final plecăm de pe loc și domnul taximetrist ma întreabă pe unde mergem că orașul este pe jumătate blocat. Întrebare stupidă, părerea mea dar na.

I-am răspuns frumos că mergem pe unde crede că ajungem mai rapid că mă grăbesc.

Plecăm de pe loc și își amintește de dorințele nevestei care vrea să plece de acasă la cumpărături într-o zonă la 10 minute de mers pe jos de casa ei și avea nevoie de șotul ei să o ducă cu mașina.

Se lasă cu un telefon către nevastă și cu țipete, evident.

Până am ajuns la destinație, locul unde se află soluția eliberării mașinii mele și a mea din taxi, taximetristul a ținut să îmi povestească despre toată familia sa și despre viața lui.

Ascult politicos că ce să și faci în taxi, în trafic.

Ajunsă în fața blocului, îl rog să mă aștepte să ma duc după cheie. Mă întorc și puf un nou pasager. Ați ghicit, nevasta isterică care vrea la cumpărături.

A luat-o și pe ea că doar mergem în aceași direcție, nu? Eficient om.

Plecăm de pe loc și nevasta constată că și-a uitat mobilul acasă. Atunci am aflat că taximetristul stă lângă mine. Ce noroc, nu?

Fuga după telefon și apoi înpoi spre centrul comercial unde mă aștepta mașina mea.

Ați zice că acum ar trebui să fie liniște în mașină dar vă înșelați. Ca orice pensionară care se respectă, a început să toarne o ploaie de întrebări clasice gen unde lucrezi, câți ani ai, ce fac părinții. Le știți și voi, nu are rost să vă mai înșir.

S-a lăsat cu multeeee discuții și cu un drum de 3 km de parcă nu se mai termina.

Am ajuns într-un final la mașina mea, am deblocat-o și am recuperat cheia din portbagaj. M-am urcat liniștită în mașină și am apreciat liniștea. Nici radio-ul nu l-am deschis.

Până la birou am stat și m-am gândit de ce a trebui să fiu un personaj dintr-un film prost în ziua aceea de vineri și încă aștept filmul de la camera ascunsă în speranța că așa ceva nu se întâmplă în mod normal.

Voi cum stați cu experiența în taxi?