Oamenii și bebelușii

Sunt zile când sunt destul de prezentă și observ tot în jurul meu.

Observ lipsa de educație și prostia de parcă aș fi la maraton. De cele mai multe ori încerc să mă scufund în gândurile mele și să ignor lucrurile din jurul meu pentru sănătatea mea psihică. Câte o dată îmi iasă, câte o dată nu…

Astăzi mi-a atras atenția comportamentul unei doamne care s-a întâlnit cu o mămică și al ei bebeluș. Ai avea instinctul de a spune că nu este nimic special la această scenă dar nu este așa.

Doamna a fost atât de entuziasmată la vederea bebelușului încât a început să folosească cele mai înalte sunete posibile adresându-i-se bebelușului în cauză. Mămica, probabil sătulă de astfel de reacții, a luat căruciorul (fără copil în el) și a intrat într-o curte.

Toată scena s-a petrecut pe un trotuar aglomerat și a reușit să întoarcă capete și să îi facă pe mulți să își dea ochii peste cap.

Uitându-mă la această scenă banală, mă gândeam de ce simt nevoia oamenii să se adreseze bebelușilor cu sunete înalte. Chiar nu sunt conștienți adulții că este un gest anormal și total tâmpit.

Cum ar fi să vină cineva la voi, adulți fiind, și să vă vorbească pe un ton înalt, pițigăiat chiar, și să se maimuțărească în fața voastră?

Am urât acest gest de când eram mică și mergeam la neamuri la țară pe care le vedeam rar și începeau cu vorbele clasice: cât de mare te-ai făcut, cât de dulcică ești etc. Le știți și voi că tot prin România ați crescut.

Am ajuns să mă bucur când văd oameni care vorbesc normal cu bebelușii.

Trăiesc într-o lume banală și asta îmi ocupă tot timpul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *