Te provoc să mergi la vot

Te provoc să mergi la vot în 26 mai 2019 și nu doar atunci.

Dreptul la vot s-a câștigat cu luptă în această țară și se pare că uităm că avem datoria de a-l exercita.

De ce? Pentru că această țară s-a trezit peste noapte într-o guvernare democratică plină de drepturi, vise, dorințe și speranțe dar fără să știe ce presupune o democrație și cum funcționează ea.

Generațiile care au crescu în comunism și s-au prins peste noapte într-o Românie democratică, s-au bucurat de libertate și de acele produsele de care tu acum ești sătul. S-au bucurat de faptul că s-au deschis granițele, alimentarele nu mai erau pline doar ocazional iar presiunea unui trai pe cartelă și la rație avea să înceteze de acum.

Ne-am trezit câțiva ani mai târziu că aceași oameni care ne-au condus din umbră în comunism, ne-au condus și ne conduc în democrație. Am urmărit de la TV-ul color din sufragerie cum ne vindem țara fondurilor monetare și băncilor internaționale fără să ne dăm seama că de această dată am uitat de sacrificiul făcut de conaționalii noștri în Decembrie 1989.

De fiecare dată când avem ocazia să ne exprimăm prin vot adoptăm aceași atitudine de nu mă duc că toți sunt la fel. Greșit! Du-te și votează cu cel care ți se pare că ar putea face ceva în bine pentru țara asta.

Nu te mai gândi la acei 100 de lei pe care îi primești în plus la pensie sau salar ca mai apoi să te plângi că s-au scumpit toate. Gândește-te că avem nevoie de investiții iar mai apoi vom avea și salarii. Avem nevoie de o țară pe care să o lăsăm moștenire.

Avem nevoie să te duci la vot și să dăm o șansă generațiilor viitoare. Avem nevoie să intrăm în normalitate și să nu ne mai lăsăm intimidați de agramați și hoți care nu își pot justifica averile.

Avem nevoie de oameni capabili care să fie conștienți că puterea poporului este mare. Oameni care să le fie teamă că la finalul mandatului vor fi penalizați de popor prin vot dacă nu își îndeplinesc promisiunile.

Considerați conducerea unei țări precum o afacere unde voi sunteți acționarii iar guvernanții și parlamentarii sunt managementul ales de voi.

Ieșiți la vot și dați putere oamenilor pe care îi considerați capabili să ne reprezinte intereseze la Brussel. Acei oameni care pot lupta pentru România și interesele noastre. Acei oameni competenți care pot schimba lucrurile pentru noi.

Te provoc să ieși la vot în 26 mai și să mergi la cea mai apropiată secție de votare și să pui ștampila pe cine merită.