Vacanță în Munții Apuseni

Astăzi am să povestesc despre mini vacanța mea din Munții Apuseni.

După o perioadă lungăă de stat în casă și evitat ieșirile, am simțit nevoia să dau o fugă la munte.

Aer curat, liniște și o zonă foarte mare la dispoziție pentru plimbări relaxante unde poți fi doar cu tine și gândurile tale.

Mi-am luat partenerul de plimbare și am plecat către munte.

Ne-am cazat în localitatea Chișcău la Casa Urșilor.

Vă recomand cazarea dacă aveți drum în zonă și doriți să rămâneți peste noapte ca să vă bucurați de peisajele zonei.

Gazdele sunt foarte primitoare, mâncarea este bună iar prețurile sunt mai mult decât decente.

De aici am folosit mașina pentru a ajunge mai aproape de zona traseelor. Cel mai mult am mers 30-40 de min cu mașina.

Drumul este bun de la ieșirea din Chișcău către Padiș, așa că nu trebuie să vă faceți griji pentru asta.

Zona este plină de trasee montane, unele mai grele, altele mai ușoare.

Noi am fost norocoși și am primit sfaturi de la cazare despre trasee.

Am vizitat Cascada Schimdt, Amfiteatru Boga și Pietrele Boghii. Cetățile Ponorului au fost incluse și ele pe listă fiind o plimbare plăcută.

Recomandări pentru călătorii în zone montate

Ca orice drumeție pe munte, echipamentul este obligatoriu.

Nu plecăm în teneși, sandale sau alte încălțări de acest gen.

Anul acesta am optat pentru o pereche de Salomon – încălțăminte pentru trekking. Eu i-am găsit la Hervis și am ținut neapărat să îi probez înainte de a-i cumpăra.

În magazinele online găsiți o multime de modele cu diverse prețuri.

Decathlon este o varianta optimă pentru un începător care nu vrea să investească prea mult în echipament. Calitatea este bună comparativ cu prețul.

!Atenție la animalele sălbatice specifice zonei! Ursul, lupul și râsul sunt la ei acasă iar voi sunteți oaspeți. Tratați zona cu respect și informați-vă înainte de a pleca la drum de ce trebuie să faceți în cazul unei vizite neprogramate.

Obiective turstice în zonă

Cascada Schimdt este unul dintre cele mai accesibile obiective din zonă. Cascada se află în Boga iar pentru a ajunge la ea trebuie să faceți o plimbare prin pădure. Zona este destul de populată de case și cabane.

Până la cascada veți avea de parcus un drum de aproximativ 40 de min prin pădure urmând cursul invers al apei de pe marginea drumului.

Cel mai lung traseu pe care l-am parcurs zilele astea a fost cel care include Cetățile Ponorului. Traseul nu a fost unul greu dar nici cel mai ușor pentru ca unele zone sunt accidentate și trebuie să fi atent pe unde calci ca să nu aluneci pe bolovani.

Peștera Urșilor – călătoria în timp din Munții Apuseni.

Peștera Urșilor este un obiectiv care merită vizitat și vă îndemn să luați în calcul faptul că în peșteră masca facială este obligatorie în această perioadă, numărul de persoane care intră o dată este destul de măricel iar temperatură înăuntru este de 10 grade.

În peșteră nu sunt permise pozele sau filmatul și vă îndemn să respectați această regulă pentru că fiecare bliț afectează peștera și este păcat să contribui la degradarea unor formațiuni de mii de ani.

Intrarea la Peștera Urșilor este 25 lei/adult iar parcarea costa 5 lei.

Traseul spre Pietrele Boghii și Amfiteatru nu este lung, aprox. 1h și 30 min de mers pe jos. Pe acest traseu trebuie să fiți atenți pentru că în pădure veți da peste mulți copaci picați din cauza ploilor, pietre și urcușuri destul mari. Pentru cei care aveți puțin antrenament, traseul nu vi s-a părea foarte dificil.

Pentru cei care ieșiți pentru prima data pe un astfel de traseu, vă recomand să aveți la voi apă suficientă și să faceți pauze de fiecare dată când aveți nevoie.

Zona este ideală pentru a urmări un apus superb de la înâlțime, dar aveți grijă să fiți echipați cu lumini pentru coborâre. În pădure se întunecă mult mai repede.

Vă las mai jos poze cu traseele și bine înțeles câteva poze de la obiective.

PS. Întreaga excursie am respectat normele de protecție împotriva COVID-19 și vă recomand să faceți același lucru!